Si pulbere, tarana ...

de Veronica Micle

Si pulbere, tarana de tine s-a alege,
Caci asta e a lumii nestramutata lege,
Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea.

Ce stai pierdut pe ganduri, tu, om cu minte mare
Si de un ceas mai bine moi pana-n calamare,
Sub fruntea incretita si ochi  cugetator
Cu ce-ti muncesti tu creerii, sarmane muritor?

Alcatuirea vietii, a sufletului fire,
Patetic preocupa mareata ta gandire,
Dar numai s-afli calea acestor cercetari
Iti trebuiesc raspunsuri la sute de-ntrebari.



Pe masa ta nainte-ti stau pagine intinse
Ce fiecare-anume de mana ta fu scrise,
Idei fara de numar ce-n minte le-ai cernut
Si care pe hartie apoi le-ai asternut.

Ti-ai petrecut viata in munca nesfarsita
Si-a ta speranta zilnic in suflet fu hranita
Ca ascutindu-ti mintea in veciniul mister
Ea va patrunde-odata, ea va patrunde-n cer.

Ce-ai tresarit? misterul aflatu-l-ai tu oare?
-Ba s-a varsat cerneala cuprinsa-n calamare
Si pe-ale tale pagini o noapte s-a intins,
Nimic nu-ti mai ramane din cate-ai fost tu scris.



Caci pulbere, tarana de tine s-a alege,
Aceasta e a lumii nestramutata lege,
Nimicu-n ea te duce, nimicul te reia
Din vecinica ei taina nimic nu vei afla.




Si pulbere, tarana ...


Aceasta pagina a fost accesata de 14781 ori.